top of page

Coxartroza: simptome, stadii și opțiuni de tratament

Scris de Dr. Mircea Tăbăcar · Actualizat: 15 septembrie 2026

Coxartroza este uzura cartilajului articular al șoldului, cea mai frecventă cauză a protezării la acest nivel. Durerea apare tipic în zona inghinală și se accentuează la mers, iar limitarea mișcării se instalează treptat, pe parcursul mai multor ani.

genunchi preop.jpeg

Ce este coxartroza

Șoldul este o articulație sferică: capul femural se mișcă într-o cavitate a bazinului, numită cotil (sau acetabul). Ambele suprafețe sunt acoperite de cartilaj, iar mișcarea se face aproape fără frecare.

În coxartroză, acest cartilaj se subțiază progresiv. Spațiul dintre cap și cotil se reduce, osul de dedesubt se densifică și apar osteofite la marginea articulației. Capul femural își pierde treptat forma sferică.

Spre deosebire de genunchi, unde uzura se poate limita la un singur compartiment, șoldul se degradează ca întreg. Din acest motiv soluțiile parțiale au aici un rol mult mai mic.

Simptome și când este momentul unui consult

Durerea de coxartroză apare tipic în zona inghinală, nu în fesă și nu pe partea laterală a șoldului. Poate iradia pe fața anterioară a coapsei, uneori până la genunchi — motiv pentru care o parte dintre pacienți ajung la consult crezând că problema este la genunchi.

  • Durere inghinală la mers. Apare după o anumită distanță, care se scurtează în timp, și cedează la repaus.
  • Dificultate la încălțat și la tăiatul unghiilor. Unul dintre cele mai timpurii semne funcționale, pentru că rotația internă a șoldului se pierde prima.
  • Redoare după repaus prelungit. Primii pași după ce ați stat mult timp așezat sunt cei mai dificili.
  • Șchiopătat și scurtarea pasului. Apar mai târziu, când mișcarea este deja limitată semnificativ.

Semn de alarmă: durerea nocturnă sau de repaus. Când durerea apare fără efort și tulbură somnul, articulația este afectată semnificativ. Programați un consult fără amânare.

Cauze și factori de risc

Coxartroza primară apare prin uzură, fără o cauză unică identificabilă. Vârsta, greutatea corporală și încărcarea repetată contribuie fiecare.

Coxartroza secundară are un punct de plecare clar și apare de regulă mai devreme: displazia de șold, conflictul femuro-acetabular, necroza de cap femural, sechelele unei fracturi de cotil sau de col femural. La acești pacienți boala poate deveni simptomatică înainte de 50 de ani.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul se stabilește prin examen clinic și radiografie. La examenul clinic, limitarea rotației interne este semnul cel mai constant și apare adesea înaintea modificărilor radiologice evidente.

Radiografia de bazin se face în ortostatism, cu ambele șolduri pe același film. Comparația cu partea opusă arată dacă modificările sunt simetrice sau dacă există o cauză locală.

RMN-ul nu este necesar de rutină. Devine util când se suspectează necroză de cap femural sau când durerea nu se explică prin ce arată radiografia.

Ce aduceți la consultație. Radiografiile și RMN-urile anterioare, pe CD sau tipărite. Scrisorile medicale de la alte consultații. Lista medicamentelor administrate în prezent.

Stadiile coxartrozei (Tönnis)

Clasificarea radiologică folosită curent pentru șold. Ca și la genunchi, stadiul orientează decizia fără să o ia singur: doi pacienți cu același grad pot funcționa complet diferit.

  • Gradul 0. Fără semne radiologice de artroză.
  • Gradul 1. Scleroză ușoară a capului și a cotilului, îngustare discretă a spațiului articular, osteofite marginale mici.
  • Gradul 2. Chisturi mici în cap sau în cotil, îngustare moderată, pierdere moderată a sfericității capului femural.
  • Gradul 3. Chisturi mari, spațiu articular mult îngustat sau dispărut, deformare importantă a capului femural.

Tratamentul fără operație

Tratamentul conservator nu oprește evoluția, dar poate controla simptomele și amâna momentul intervenției. La șold, marja este de regulă mai mică decât la genunchi, pentru că articulația nu poate fi descărcată parțial.

  • Kinetoterapia menține mobilitatea și forța musculaturii fesiere. Pierderea forței abductorilor este ce produce șchiopătatul, nu durerea în sine.
  • Scăderea în greutate reduce direct încărcarea articulară, care la șold depășește de câteva ori greutatea corpului la fiecare pas.
  • Bastonul, ținut în mâna opusă șoldului afectat, descarcă semnificativ articulația: sprijinul preia o parte din greutate, iar musculatura fesieră nu mai trebuie să lucreze la fel de intens pentru a echilibra bazinul la fiecare pas. Este cea mai subutilizată măsură dintre toate — mulți pacienți îl refuză pentru că li se pare că îi îmbătrânește sau că arată a neputință, nu pentru că ar exista vreun motiv medical împotriva lui.
  • Medicația antiinflamatorie se folosește în perioadele de acutizare, nu continuu.
  • Infiltrațiile intraarticulare se realizează la șold sub ghidaj imagistic, articulația fiind profundă. Efectul este temporar și variabil.

Când devine necesară intervenția chirurgicală

Protezarea intră în discuție când durerea nu mai cedează la tratament conservator și limitează activitățile zilnice. La șold, spre deosebire de genunchi, nu există soluții parțiale în artroza avansată.

Proteză de șold

ȘOLD DUREROS, MERS LIMITAT

Abord minim invaziv, cu alegerea implantului în funcție de vârstă și calitatea osului.

Despre procedură →

Revizia protezei de șold

PROTEZĂ MOBILIZATĂ, UZATĂ SAU INFECTATĂ

Pentru implante uzate, mobilizate sau infectate.

Despre procedură →

Ce se întâmplă dacă se amână

Coxartroza evoluează lent, dar fără remisiuni. Amânarea nu este o greșeală în sine — mulți pacienți funcționează acceptabil ani de zile cu un stadiu avansat radiologic.

Ce se pierde între timp este mobilitatea și masa musculară. Un șold care și-a pierdut rotația și extensia se operează tehnic mai dificil, iar musculatura fesieră slăbită prelungește recuperarea. Scurtarea membrului, când apare, complică echilibrarea lungimii la protezare.

Concluzia practică: nu există un termen limită, dar starea funcțională în momentul operației influențează rezultatul mai mult decât gradul radiologic.

Întrebări frecvente

Ce mă întreabă cel mai des pacienții la prima consultație.

De ce mă doare genunchiul dacă problema este la șold?

Durerea de șold iradiază frecvent pe fața anterioară a coapsei, uneori până la genunchi, prin teritoriul nervului obturator. Un genunchi care doare fără modificări proprii la examinare trimite investigația spre șold.

Sunt prea tânăr pentru o proteză de șold?

Vârsta contează, dar nu decide singură. La un pacient tânăr se discută mai atent alternativele și se cântărește faptul că o revizie va fi probabil necesară la un moment dat. Criteriul rămâne cât de mult limitează boala viața de zi cu zi.

Există alternative la protezare?

În stadiile incipiente, da: tratament conservator și, la pacienți selectați cu displazie sau conflict femuro-acetabular, intervenții care corectează cauza. În artroza avansată, protezarea rămâne singura soluție cu rezultat previzibil.

Care este durata de viață a unei proteze de șold?

Mai lungă decât se crede de obicei. O analiză a registrelor naționale de artroplastie, publicată în The Lancet și construită pe aproape două milioane de proteze, arată că aproximativ 94% dintre protezele totale de șold moderne sunt încă pe loc, nerevizuite, la 20 de ani de la operație. Modelele care prelungesc aceste date estimează un nivel apropiat, în jur de 92%, la 25 și la 30 de ani — o predicție statistică, nu o observație directă.

Cifrele se referă la implanturile moderne, cu suprafețe de alunecare din polietilenă reticulată sau din ceramică. La majoritatea pacienților, așadar, proteza ține toată viața. Durata reală depinde însă de vârstă, de greutate, de nivelul de activitate și de calitatea osoasă, iar un număr unic valabil pentru toți nu există.

Voi putea merge normal după operație?

Obiectivul intervenției este mersul fără durere. Recuperarea completă a forței musculare cere însă timp și kinetoterapie — proteza rezolvă articulația, nu mușchii care s-au atrofiat până atunci. Cât durează această refacere și ce se lucrează în fiecare etapă sunt descrise în Recuperarea după proteza de șold.

Sursele acestei pagini

Ghidurile clinice și studiile pe care se bazează informațiile de mai sus. Fiecare titlu duce la lucrarea originală.

Meta-analiză

Survivorship of modern total hip replacement to 30 years: systematic review, meta-analysis, and extrapolation of global joint registry data

2026

Pentland V și colab.

PMID 41763743

The Lancet

Ghid clinic

Osteoarthritis in over 16s: diagnosis and management (NG226)

2022

National Institute for Health and Care Excellence

nice.org.uk/guidance/ng226

NICE guideline

Ghid clinic

2019 American College of Rheumatology / Arthritis Foundation Guideline for the Management of Osteoarthritis of the Hand, Hip, and Knee

2020

Kolasinski SL și colab.

PMID 31908149

Arthritis & Rheumatology

Lucrare de referință

The operation of the century: total hip replacement

2007

Learmonth ID și colab.

PMID 17964352

The Lancet

Lucrare de referință

Classifications in Brief: Tönnis Classification of Hip Osteoarthritis

2018

Kovalenko B și colab.

PMID 30020152

Clinical Orthopaedics and Related Research

Lucrare de referință

Hip replacement

2018

Ferguson RJ și colab.

PMID 30496081

The Lancet

Meta-analiză

How long does a hip replacement last? A systematic review and meta-analysis of case series and national registry reports with more than 15 years of follow-up

2019

Evans JT și colab.

PMID 30782340

The Lancet

Cât de avansată este artroza?

Un consult cu radiografie de bazin stabilește stadiul real și dacă mai există opțiuni înainte de protezare.

Dr. Mircea Tăbăcar — Medic specialist Ortopedie și Traumatologie

Cod CMR 1917005618 · Membru ESSKA, AO Foundation, SRATS · Practică axată pe patologia membrului inferior: protezare primară și de revizie de șold și de genunchi, inclusiv cu asistență robotică ROSA, chirurgie artroscopică a genunchiului — reconstrucția ligamentului încrucișat anterior și sutura de menisc — și traumatologia membrului inferior.

Scris de Dr. Mircea Tăbăcar · Actualizat: 15 septembrie 2026

Informațiile de pe această pagină au scop educativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate.

bottom of page