Gonartroza: simptome, stadii și opțiuni de tratament
Scris de Dr. Mircea Tăbăcar · Actualizat: 18 septembrie 2026
Gonartroza este uzura progresivă a cartilajului genunchiului. Evoluează lent, în ani, iar momentul în care devine necesară o intervenție depinde mai mult de cât limitează activitățile zilnice decât de ce se vede pe radiografie.
Ce este gonartroza
Suprafețele osoase care formează genunchiul sunt acoperite de cartilaj articular — un strat neted care permite alunecarea aproape fără frecare și care amortizează încărcarea. În gonartroză, acest strat se subțiază progresiv.
Pe măsură ce cartilajul se pierde, spațiul dintre femur și tibie se reduce, osul de dedesubt se densifică și apar osteofitele — excrescențe osoase la marginea articulației. Durerea nu vine din cartilaj, care nu are terminații nervoase, ci din os, din membrana sinovială și din structurile din jur, solicitate anormal.
Cartilajul adult nu se regenerează spontan. Odată instalată artroza — pierderea difuză a cartilajului, pe o suprafață întinsă — procesul nu se mai poate inversa. Ceea ce se poate influența este ritmul în care evoluează și cât de mult afectează viața de zi cu zi.
Există însă o situație care se confundă frecvent cu artroza: leziunea condrală focală, adică o zonă limitată de cartilaj lipsă, într-un genunchi în rest sănătos. Aceasta se poate repara chirurgical, iar procedurile sunt descrise mai jos.
Simptome și când este momentul unui consult
Durerea de artroză apare tipic la efort și cedează la repaus. Este primul lucru care se schimbă, cu mult înainte ca mersul să devină dificil.
- Durere la urcatul scărilor. Adesea primul semn. Coborâtul este de obicei mai dificil decât urcatul, pentru că încărcarea pe articulație este mai mare.
- Redoare matinală. Genunchi înțepenit 15–30 de minute după trezire sau după ce ați stat mult timp pe scaun.
- Cracmente și senzație de blocaj. Zgomote la flexie, uneori senzația că genunchiul scapă sau se blochează pentru câteva secunde.
Semn de alarmă: durerea nocturnă sau de repaus. Nu mai este vorba de o suprasolicitare, ci de o articulație afectată semnificativ. Programați un consult fără amânare.
Cauze și factori de risc
Gonartroza primară apare prin uzură, fără o cauză unică identificabilă. Vârsta, greutatea corporală și încărcarea repetată din activitatea profesională sau sportivă contribuie fiecare.
Gonartroza secundară are un punct de plecare clar: o fractură articulară veche, o meniscectomie, o ruptură de ligament încrucișat netratată sau o deformare de ax. La acești pacienți boala apare mai devreme, uneori cu decenii.
Cum se pune diagnosticul
Diagnosticul de gonartroză se stabilește prin examen clinic și radiografie. Nu este nevoie de investigații complexe pentru a-l confirma.
Radiografia trebuie făcută în ortostatism, adică în picioare, cu greutatea pe ambele membre. O radiografie făcută culcat arată un spațiu articular fals normal, pentru că articulația nu este încărcată — iar stadiul apare subestimat.
RMN-ul nu este necesar de rutină. Devine util când se suspectează o leziune asociată de menisc sau de ligament, sau când tabloul clinic nu se potrivește cu ce arată radiografia.
Ce aduceți la consultație. Radiografiile și RMN-urile anterioare, pe CD sau tipărite. Scrisorile medicale de la alte consultații. Lista medicamentelor administrate în prezent.
Stadiile gonartrozei (Kellgren-Lawrence)
Clasificarea radiologică folosită curent în practică. Stadiul orientează decizia, dar nu o ia singur: doi pacienți cu același grad pot avea simptome complet diferite, iar tratamentul se alege după amândouă.
- Gradul I. Osteofite mici, spațiu articular păstrat. Disconfort ocazional, după efort mai intens. Abordare uzuală: kinetoterapie, controlul greutății.
- Gradul II. Osteofite clare, îngustare ușoară a spațiului. Durere la scări și la mers prelungit. Abordare uzuală: kinetoterapie, infiltrații.
- Gradul III. Îngustare marcată, scleroză subcondrală. Durere frecventă, limitare vizibilă a mersului. Se discută osteotomia sau protezarea.
- Gradul IV. Spațiu articular dispărut, deformare de ax. Durere de repaus și nocturnă. Abordare uzuală: proteză totală de genunchi.
Tratamentul fără operație
Tratamentul conservator nu oprește evoluția bolii, dar poate controla simptomele ani de zile și amâna momentul intervenției.
- Kinetoterapia este singura măsură cu efect demonstrat asupra funcției pe termen lung. Un cvadriceps puternic descarcă articulația la fiecare pas.
- Scăderea în greutate are cel mai bun raport între efort și beneficiu la pacienții supraponderali.
- Medicația antiinflamatorie se folosește în perioadele de acutizare, nu continuu.
- Infiltrațiile cu acid hialuronic sau PRP pot reduce simptomele pentru o perioadă. Dovezile privind PRP sunt încă neomogene, iar rezultatele variază între pacienți.
Procedurile care refac cartilajul și limitele lor
Aceste intervenții se adresează leziunilor condrale focale — o zonă delimitată de cartilaj lipsă, cu suprafața opusă intactă — nu artrozei instalate. Selecția pacientului contează aici mai mult decât tehnica aleasă.
- Forajele de revascularizare și microfracturile. Osul de sub cartilaj se perforează, iar celulele din măduvă ajung în defect și formează un țesut de reparație. Nu este cartilaj hialin, ci fibrocartilaj, mai puțin rezistent la încărcare. Rezultatele sunt bune la leziuni mici, la pacienți tineri, și se atenuează în timp.
- Transferul osteocondral — OATS, mozaicplastia. Se recoltează cilindri de os și cartilaj dintr-o zonă neîncărcată a genunchiului și se transferă în defect. Avantajul este că se mută cartilaj hialin adevărat; limita este cantitatea disponibilă de la zona donatoare, deci dimensiunea leziunii care poate fi acoperită.
- Implantul de condrocite — ACI, MACI. Se face în doi timpi: întâi se recoltează artroscopic celule cartilaginoase, care se cultivă în laborator, apoi se implantează pe o membrană, în defect. Se adresează leziunilor mai mari și produce un țesut apropiat de cel hialin.
- Scheletele și membranele de colagen — de exemplu MaioRegen. Un suport tridimensional, de colagen cu hidroxiapatită, care se fixează în defect într-un singur timp operator, fără cultură de celule în laborator. Ideea este ca celulele proprii ale pacientului să îl populeze și să refacă, strat cu strat, cartilajul și osul de sub el. Este util mai ales când leziunea prinde și osul subcondral; rezultatele pe termen lung sunt încă în curs de evaluare.
Condițiile sunt comune tuturor: leziune bine delimitată, ax corect al membrului, genunchi stabil, meniscuri păstrate. Dacă una dintre ele lipsește, rezultatul se degradează rapid, indiferent de tehnică.
Osteotomia: întâi biomecanica, apoi biologia
Când axul membrului este deviat, compartimentul intern preia o încărcare pe care nu o poate susține, iar cartilajul cedează acolo primul. Nicio procedură de refacere a cartilajului nu rezistă într-un genunchi care continuă să încarce strâmb.
Osteotomia de reaxare mută încărcarea spre compartimentul sănătos. Efectul nu se oprește la scăderea durerii: la reintervențiile de control după osteotomie s-a observat acoperirea cu țesut fibrocartilaginos a unor zone care înainte erau os descoperit. Corectarea mecanicii creează condițiile în care biologia poate lucra.
De aici și logica asocierii lor: la pacientul tânăr, cu uzură limitată la un compartiment și cu ax deviat, osteotomia se poate combina în același timp operator cu o procedură de reparare a cartilajului.
Când devine necesară intervenția chirurgicală
Operația intră în discuție când durerea nu mai cedează la tratament conservator și limitează activitățile zilnice. Există patru drumuri, alese în funcție de vârstă, de ax și de câte compartimente sunt afectate.
Ce se întâmplă dacă se amână
Gonartroza nu se oprește de la sine, dar nici nu evoluează într-un ritm previzibil. Amânarea nu este, în sine, o greșeală — multe persoane funcționează bine ani de zile cu un stadiu avansat radiologic.
Ce contează este ce se pierde între timp. Reducerea activității duce la pierdere de masă musculară, iar un cvadriceps slăbit înseamnă o recuperare mai lentă după o eventuală intervenție. Deformarea de ax, odată instalată, complică tehnic operația.
Concluzia practică: nu există un termen limită, dar starea musculară în momentul operației influențează rezultatul mai mult decât gradul radiologic.
Întrebări frecvente
Ce mă întreabă cel mai des pacienții la prima consultație.
Se poate reface cartilajul pierdut?
Spontan, nu, iar suplimentele care promit acest lucru nu au susținere în dovezi. Chirurgical, da, însă numai în leziunile focale, la un genunchi cu ax corect și stabil — prin microfracturi, transfer osteocondral sau implant de condrocite. În artroza instalată, cu pierdere difuză de cartilaj, aceste proceduri nu se aplică.
Trebuie să evit complet mersul și efortul?
Nu. Imobilizarea agravează situația prin pierderea masei musculare. Se evită impactul repetat — alergarea pe asfalt, săriturile — dar mersul, bicicleta și înotul sunt recomandate.
Am gradul IV pe radiografie, dar mă doare puțin. Trebuie operat?
Nu neapărat. Indicația de protezare se pune pe simptome și pe limitarea funcțională, nu pe imagine. O radiografie de grad IV la un pacient care merge normal și doarme noaptea nu impune, singură, operația.
Ajută infiltrațiile în genunchi?
Depinde de stadiu și de momentul în care se fac. Consensul ESSKA–ICRS privind infiltrațiile cu PRP le consideră potrivite la pacienții cu artroză în gradele Kellgren-Lawrence 0–III, după ce tratamentul conservator fără infiltrații nu a fost suficient. Nu sunt considerate potrivite ca primă măsură și nici în gradul IV, unde articulația este prea avansat deteriorată pentru a mai răspunde.
Infiltrațiile cu corticosteroid au efect rapid, dar de scurtă durată, iar repetarea lor frecventă nu este recomandată.
Acidul hialuronic nu este recomandat de rutină în ghiduri, pentru că rezultatele medii pe grupuri mari de pacienți sunt modeste. În practică însă, la cazuri bine alese — artroză incipientă sau moderată, la un pacient care nu poate lua antiinflamatoare sau care vrea să amâne intervenția — aduce un beneficiu real, cu ameliorare care poate ține câteva luni. Diferența o face selecția, nu produsul.
Infiltrația nu este, în niciuna dintre variante, un tratament care oprește boala. Este o măsură care câștigă timp, și care are sens atunci când timpul câștigat este folosit — pentru kinetoterapie, pentru controlul greutății, pentru pregătirea unei intervenții.
Care este durata de viață a unei proteze de genunchi?
Durata de viață a implanturilor moderne este îndelungată. Datele din registrele naționale, adunate într-o meta-analiză publicată în The Lancet, arată că aproximativ 93% dintre protezele totale de genunchi sunt încă funcționale la 15 ani de la operație, aproximativ 90% la 20 de ani și aproximativ 82% la 25 de ani.
Pentru protezele parțiale de genunchi, cifrele corespunzătoare sunt mai mici: în jur de 76% la 15 ani, 72% la 20 de ani și 70% la 25 de ani.
Cifra rămâne însă una statistică. Durata reală depinde de vârstă, de greutate, de nivelul de activitate și de calitatea osoasă, iar un număr unic valabil pentru toți pacienții nu există. Dacă se ajunge la protezare, ce urmează după operație este descris în Recuperarea după proteza de genunchi.
Sursele acestei pagini
Ghidurile clinice și studiile pe care se bazează informațiile de mai sus. Fiecare titlu duce la lucrarea originală.
Dr. Mircea Tăbăcar — Medic specialist Ortopedie și Traumatologie
Cod CMR 1917005618 · Membru ESSKA, AO Foundation, SRATS · Practică axată pe patologia membrului inferior: protezare primară și de revizie de șold și de genunchi, inclusiv cu asistență robotică ROSA, chirurgie artroscopică a genunchiului — reconstrucția ligamentului încrucișat anterior și sutura de menisc — și traumatologia membrului inferior.
Scris de Dr. Mircea Tăbăcar · Actualizat: 18 septembrie 2026
Informațiile de pe această pagină au scop educativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate.